Odată, demult, în urmă cu 3000 de ani, pe continentul american, aztecii începeau cultivarea arborelui de cacao. De altfel, cuvântul „cacao" vine chiar de la cuvântul cacohuaquatl, care în limba incaşă înseamnă "cadoul grădinarului paradisului către primii oameni", adică a zeului Quetzalcoatl. Pulpa de cacao se folosea pentru prepararea „tchocolatl" - băutura zeilor, strămoașa ciocolatei calde din vremurile de azi.

Aztecii au continuat să bea liniștiți ciocolată caldă, până pe la mijlocul secolului XV când au dat spaniolii peste ei. Primul explorator care a luat contact în Lumea Nouă cu boabele de cacao a fost Cristofor Columb. S-a întâmplat în 1502, dar, în lipsa unui marketing de specialitate, boabele cu care acesta s-a întors în Europa nu s-au bucurat de prea multă atenție, deoarece nimeni nu știa la ce folosesc. Este oarecum de înțeles, în condițiile în care știm că săracul Columb nici măcar nu realizase că descoperise America.

În 1519, conchistadorul Hernando Cortez a observat că Montezuma, conducătorul aztecilor obișnuia să bea o băutură preparată din semințe de cacao. Ca un adevărat lider care se bucura de privilegiul de a bea din nectarul zeilor, Montezuma obișnuia să bea aproape 50 de căni pe zi. I-a dat și lui Cortez o cană, dar acesta nu a fost prea impresionat, pe motiv că era prea amară pentru gustul său.

Insistenți, spaniolii au perseverat și, după ce au exterminat toată populația locală, s-au pus pe upgradat băutura ciocolatie. Au îndulcit-o, adăugându-i trestie de zahăr și i-au îmbogățit aroma cu vanilie și scorțișoară. Cu timpul au descoperit că dacă este băută fierbinte, ciocolata este și mai bună.

În 1528, ciocolata ajunge pentru prima oară la Curtea Spaniei. Primul transport comercial de boabe de cacao între America și Europa este atestat în 1585. Secretul preparării ciocolatei a fost ținut de spanioli timp de un secol. Modul de preparare a băuturii a fost, în cele din urmă, dezvăluit de călugării spanioli, iar ciocolata a ajuns astfel o delicatesă de lux pentru aristocrația de la curțile regale din Franța și Anglia. Cu timpul, a ajuns și în Italia. Norocul nostru, deoarece, la finalul secolului 18, torinezii au reușit să producă, pentru prima oară, ciocolată în formă „solidă", așa cum o știm noi astăzi. Beneficiind de avantajele industrializării, englezii au perfecționat procesul jumătate de secol mai târziu. În timp, apar şi primele "ciocolaterii", cât de cât mecanizate. Odată cu inventarea primelor maşini care intervin în procesul de producţie creşte cantitatea de ciocolată produsă şi scad costurile. Apar primele făbricuţe: 1756 - în Germania, 1767 - în Elveţia (la Vevey), 1770 - în Franţa, 1780 - în Spania. Reţeta evoluează şi, încet-încet, se folosesc noi ingrediente: untul de cacao, laptele praf, alunele etc.

Elvețianul Daniel Peter a fost cel dintâi care a folosit cu succes laptele în prepararea pastei de cacao. Într-un fel, experienţa lui avea un sens care venea dintr-o realitate economică: zootehnia elveţiană furniza lapte în supraabundenţă şi nu se putea consuma pe plan local întreaga cantitate. Pe de altă parte, "subţierea" pudrei de cacao cu lapte sau folosirea acestuia în prepararea băuturii numită "ciocolată" era deja intrată în uz. Practic, Peter n-a făcut decât să caute răspuns la o întrebare: cum se putea să obţii o emulsie stabilă între lapte si untul de cacao, ştiut fiind că acesta din urmă nu agrea prezenţa unui lichid. Soluţia găsită de el a fost folosirea laptelui condensat obţinut la o companie mixtă anglo-elveţiană. Astfel, după mai multe experimente, în 1875 lansează ciocolata cu lapte "Gala Peter", care în anii '80 ai secolului XIX-lea a cunoscut un mare succes.

Mihnea Lazăr - Pasiunea.Eu